Jurnal de Recunoștință – ziua 12

Ziua 12 de Recunoștință – #LoculTauRezervatDinSufletulMeu – azi este despre NLP. Cred ca e si o postare destul de asteptata, pentru ca multi m-ati intrebat ce reprezinta aceste trei litere. A venit si momentul sa va explic

🗺 NLP-ul (sau Programarea Neuro-Lingvistica) nu are de-a face cu a fi programator sau cu a scrie cod, ci mai degraba cu mintea umana. Adica cum este „programat” creierul nostru sa reactioneze la tot ce ne inconjoara, prin comportamentul si limbajul folosit. Totodata NLP-ul este despre cum putem sa ne „rescriem” modul in care functionam, prin puterea cuvintelor pe care le folosim. Si daca nu ma credeti, va recomand un exercitiu simplu:

1. Ganditi-va la ceva ce in acest moment, 6 mai 2020, nu puteti face si repetati-l in gand sau cu voce tare de 3 ori. Sa va dau un exemplu: „nu pot sa ies din casa ca sa imi imbratisez prietenii”

2. Observati un pic cum va simtiti zicandu-va voua acel lucru. Pentru mine, de exemplu, stand singura in casa, dupa 2 luni de zile, e frustrant. Poate pentru voi e altfel, fiecare cu incercarile sale.

3. Si apoi, adaugati un simplu „inca” la finalul aceleiasi propozitii: „nu pot sa ies din casa ca sa imi imbratisez prietenii INCA”. Ziceti tot de 3 ori. Si nu stiu despre voi, dar eu cand am pronuntat acel inca, am vazut o urma de speranta. Sper ca si voi.


🗺 Inainte de toate, va avertizez ca NLP-ul, ca orice alt lucru de pe lumea asta e un instrument. Ca un cutit, el poate fi folosit pentru a taia o felie de paine ca sa te hranesti, sau pentru a rani alte fiinte. Prin urmare, pentru ca si NLP-ul contine multe tehnici si s-a dezvoltat in mai multe directii, probabil ca veti gasi tot felul oameni care vin cu cate o abordare comerciala, sau senzationala sau prin tehnici de manipulare. Altii pot vedea doar cum sa iti pui obiective si sa le atingi cu orice pret, chiar si fara scrupule. Dar mai sunt si oameni care intra in partea mai profunda a NLP-ului, cautand si dezvoltand „esenta” sa. Si ma bucur ca in calatoria mea pe cararile NLP-ului am dat de un trainer care intra in aceasta ultima categorie.

🗺 NLP-ul are bazele prin anii 1970, cand un lingvist si un matematician s-au intrebat „de ce unii oameni au rezultate exceptionale si altii nu, desi au aceeasi scoala, acelasi conditii etc?” – si raspunsul lor nu a fost educatia, soarta sau norocul, ci diferenta o face „cum anume fac acei oameni acel lucru”. Prin urmare, au urmarit cativa psihoterapeuti foarte de succes ai vremii, pana la ultimele detalii ale modului lor de lucru (de exemplu pe Milton Erickson il intrebau de ce a facut pauza de 2 secunde intr-o sedinta de terapie, in loc sa zica ceva). Si au gasit niste „modele”, care culmea, sunt chiar diametral opuse, si totusi dau rezultate la fel de exceptionale.

🗺 Prin urmare, unul din principiile de baza ale NLP-ului este „Harta nu e teritoriul” – adica ceea ce noi gandim despre lume, de fapt nu e ceea ce este lumea cu adevarat. Hai sa va explic si poate o sa intelegeti si recunostinta mea pentru NLP in contextul acestei carantine, pentru ca sincer, pot numara la o mana zilele din aceasta carantina in care nu mi-am zis „harta nu e teritoriul” si m-am linistit. Hai sa o luam in ordine, cum ajunge informatia din exterior spre interiorul nostru si inapoi in exterior:

1. Realitatea exista asa cum e, indiferent daca are observator sau nu. O padure exista si daca nu e vreun om sa o priveasca. Si probabil ca si pisica lui Schrodinger traieste sau e moarta chiar daca noi nu stim, pentru ca inca nu am vazut-o/auzit-o/mirosit-o inca. Un film ruleaza la cinema si daca sala e goala, are un spectator sau sala plina.

2. Fiecare om percepe realitate prin simturile sale. Unii oameni sunt mai vizuali, altii mai auditivi, altii mai tactili, altii simt mirosuri mai bine decat altii si altii au papilele gustative mai dezvoltate decat altii. Nu e mai bine sau mai rau, pur si simplu e diferit. Sunt sigura ca fiecare a avut cel putin un context in viata in care s-a aflat intr-un loc cu alti oameni, au asistat la aceeasi scena (poate chiar un film) si au observat lucruri diferite. Unii au observat grimasele unui actor sau culoarea ochilor (altii nu), unii au detectat inflexiunile din vocile actorilor sau o melodie cunoscuta care se auzea in fundal (altii nu), unii au simtit ca era prea cald in sala (altii nu au sesizat acel lucru) si poate unii au simtit parfumurile vecinilor de rand (si altii nu). Fiecare are o predispozitie spre unul sau mai multe simturi si e normal sa fim variati – va dati seama ca am lua-o razna daca am simti tot. Oricum, si daca credeti ca ar merita un simt imbunatatit, vestea buna e ca se poate antrena. Dar revenind la ideea cu „harta nu e teritoriul” – ideea e ca percepem realitatea intr-un mod subiectiv si partial (in functie de simturile personale si proprii ale fiecaruia in parte)

3. Informatia care ajunge prin simturi in sistemul nostru nervos mai trece printr-o etapa pana sa ajunga pe harta („ce cred eu despre lume”) – si aceasta etapa este reprezentata de o serie de filtre personale – e o discutie intreaga aici, dar pe scurt sa zicem ca filtrele = experiente de viata + valori + convingeri. Stiu ca am simplificat mult si sper sa nu ma pice profu’ la examen 🙂 dar chiar e o discutie foarte lunga aici. Ca sa va dau un mic „gust” – ganditi-va ca sub umbrela „experienta de viata” intra tot ce ati trait pana acum. Un roman de 30 de ani a trait diferit de un american de 30 de ani. Un om mic de inaltime (cam 1,60 ca mine) a perceput lumea diferit decat un om inalt de 2m. O femeie percepe lumea diferit fata de un barbat (nu sunt feminista, sunt doar realista, asta e realitatea, suntem diferiti, avem hormoni diferiti si educatie culturala diferita). Un om care a trait la munte are alta perceptie cand vine vorba de soare, caldura si mare, decat un om care a crescut la litoral sau in desert sau la polul nord. Sunt enormi de multi factori care sunt personali pentru fiecare om si definesc aceste filtre in mod unic pentru fiecare om in parte: scoala pe care a facut-o, atitudinea celor din jur, al catelea copil a fost in familie, daca a avut un parinte, doi sau a fost crescut de bunici sau adoptat. O sa ma opresc aici, cred ca v-ati prins ca fiecare are experientele sale unice de viata si asta ii creeaza niste filtre unice si personale. Valorile sunt acele lucruri importante pentru noi, sa zicem busola care ne ajuta sa stim ce anume ne ghideaza drumul. Una e daca iei decizii avand ca directie „iubirea” si alta e daca iei decizii avand ca directie „curajul”. Convingerile sunt credintele noastre, acele reguli de circulatie dupa care functioneaza masinaria asta minunata numita „om” – tot ceea ce noi credem despre orice e in jurul nostru. Faceti un exercitiu, inregistrati-va 5 minute dezbatand cu cineva pe un subiect pe care aveti pareri comune si pareri diferite (ce vreti voi, fotbal, politica, carantina, politicieni, comedianti etc) si apoi ascultati-va sa vedeti cand ziceti „eu cred…” sau „e de bun simt…” sau „normal ca…”. Fiecare om ajunge sa creada lucruri diferite, pe baza experientelor sale si acesta este motivul pentru care se poate ca un om sa auda de criza, sa se sperie si sa se gandeasca ca isi va pierde job-ul (poate a avut o experienta traumatizanta in trecut sau stie pe cineva care a avut) si alt om cand aude de aceeasi criza se entuziasmeaza si se gandeste sa porneasca o afacere (poate a avut un succes in momente de criza). Atat valorile, cat si convingerile sunt in mare parte mostenite din familie sau societate sau imprumutate din anturajele in care ne-am invartit.

4. Abia acum ne-am creat harta – adica „cum vad eu lumea”. Cred ca e clar ca modul in care vedem realitatea este partial, subiectiv si unic pentru fiecare om in parte.

5. Acuma, modul in care noi vedem lumea ne va genera si modul in care noi reactionam la aceasta lume. Stiti vorba aia cu ai grija ce gandesti, caci ceea ce gandesti va deveni ceea ce vorbesti, si ce vorbesti va deveni ceea ce faci, iar ceea ce faci va deveni obiceiul tau, iar obiceiurile tale devin caracterul tau. Cam asta zice si NLP-ul: ca ceea ce gandim (panica, sunt in fata a 50 de oameni, la microfon) ne provoace niste emotii (anxietate, teama), care la randul lor ne provoaca o reactie fiziologica (ne inrosim, palpitatii, transpira mainile etc) si evident asta genereaza un comportament si niste cuvinte in concordanta cu cele de dinainte (balbaiala, idei haotice, poate chiar fuga de pe scena)

🗺 Acuma intrebarea este: la ce ne ajuta?

1. Cred ca o data ce ajungi sa intelegi cu adevarat chestia asta cu „harta nu e teritoriul” poti deveni mai empatic si mai intelegator cu cei din jur, pentru ca macar 1 data la fiecare X divergente de opinie (unde x scade in timp), poti intelege ca fiecare are harta sa si vede situatia prin ochii lui si crede ca are dreptatea sa. Luptele pentru a avea dreptate devin mai rare (nu o sa fiu ipocrita, inca mai am si eu destule momente in care ma lupt pentru „dreptatea mea”, dar sunt mai rare) pentru ca incepi sa intelegi ca de fapt amandoi aveti dreptate, pentru ca aveti „dreptatea voastra”, proprie, conform filtrelor, valorilor si convingerilor proprii. Si totodata niciunul nu are dreptatea absoluta, pentru ca deja de la nivelul de simturi informatia devine partiala si subiectiva. Eu sunt crestina si am prieteni atei, budisti, catolici si neo protestanti, ba chiar am discutat si cu un indian hindus si un indian crestin – cu toti in parte am discutat ore bune despre cum vede fiecare credinta proprie. Si va asigur ca nu a fost nici macar o disputa – pentru ca de fapt nici unul dintre noi nu a dorit sa-si impuna harta sa. Fiecare a vrut doar sa afle, din curiozitate, cum e pe harta altui om, cu alte credinte – cum se vede lumea de acolo. Si e fascinant cand poti face asta, cand poti respecta dreptul altui om de a alege ceea ce el considera ca e important si valoros pentru el, si el, la randul lui iti respecta alegerea ta. Si mai fain e cand un om, cu o cu totul alta harta decat a ta, o intelege si o respecta in asa masura incat sa-ti dea un sfat din toata inima, pentru harta ta. Aveam o perioada mai dificila in viata mea si o prietena care nu e crestina mi-a zis: poate te-ar ajuta sa te rogi. Recunosc, am ramas uimita, pentru ca pe harta ei probabil ca nu exista acest concept. Poate exista „meditatie”, dar ea s-a transpus pe harta mea si mi-a zis ca sa inteleg: „rugaciune”.


2. Cred ca fiecare dintre noi (apropo, asta e o convingere de-a mea, poate ati mai gasit si altele in acest text?) ajunge la un moment in viata in care ar vrea sa faca ceva si se oftica/frustreaza/supara ca nu a putut face. Sau ne dorim sa facem ceva, dar ne dam seama ca e cumva impotriva unor credinte – ce ni s-a zis ca ar trebui sa facem sau sa nu facem (de la familie, societate, prieteni). O sa va dau un exemplu care se potriveste pentru ambele genuri: sa zicem ca treci printr-o perioada dificila, poate ai probleme de sanatate mari sau poate ai trecut printr-o despartire dureroasa. Iti vine sa te duci la un amic, sa ii spui ce ai pe suflet, poate chiar sa plangi un pic, dar crezi ca doar aia slabi fac asa ceva. Sau poate te gandesti ca un psiholog te-ar ajuta, dar cum sa mergi la psiholog, ca „doar aia nebuni merg la psiholog” (apropo, eu cred ca fiecare om ar trebui sa mearga macar o data in viata, sa mai descopere despre el cate ceva). Ei bine, asta e unul din momentele in care poti lua o decizie importanta: sa iti revizuiesti valorile si convingerile, astfel incat ele sa te ajute, in loc sa te incurce. Dar si asa, sa presupunem ca nu vrei sa te dezici de ele – tu vrei sa fii puternic, asa cum crezi tu ca inseamna a fi puternic, deci nu te plangi in nici un fel, iti ignori orice suferinta si emotie. Ca sa scapi de suferinta poti ajunge sa te ingropi in munca sau vreo alta dependenta, dar de fapt acel conflict interior nu dispare, ci mocneste din ce in ce mai mult in tine pana cand va deveni foarte greu suportabil. Acuma poate am exagerat un pic, dar cred ca intelegeti ideea – vine un moment in care avem nevoie sa facem curatenie in convingerile noastre si pentru asta trebuie sa ne decidem care din convingerile (sau chiar si valorile noastre) chiar sunt ale noastre (nu impuse de altii si de fapt nu credem) si care dintre ele ne impiedica sa devenim ceea ce ne dorim sa fim. Poate in generala avea sens sa nu vrei sa iti spui parerea prea mult, ca erau unii rautaciosi si radeau de tine orice ai fi zis, dar acum, ca adult, poate ca echipa ta sau prietenii tai pierd daca tu taci, in loc sa iti spun parerea. Deci convingerile care poate au fost la un moment de ajutor, poate in alt moment al vietii sau in alt context nu mai sunt de ajutor. Si bineinteles, vestea buna e ca le putem schimba. O sa va dau un exemplu simplu, dar vreau sa va amintesc ca e doar un exemplu, mai am si eu foarte multe convingeri care nu ma ajuta si pe care inca nu reusesc sa le schimb – tot ce vreau sa zic e ca se poate si sa ca nu va descurajati – chiar daca nu va iese din prima (sau a doua sau a treia) sau daca va e greu, e un proces care poate dura ceva si necesita perseverenta si ambitia pe care deja le aveti. Multi ani de zile am crezut ca nu ma pot simti bine la o petrecere daca nu iau o gura sau doua de bere sau vin, cumva nu puteam dansa stiind ca ceilalti sunt alcoolizati si eu nu. Intamplarea face ca anul trecut, la petrecerea de craciun nu am putut bea alcool si totusi am vrut sa dansez. Asadar, am baut foarte multa apa si deloc alcool. Nu doar ca m-am simtit bine, dar am dansat si am fost printre ultimii care am plecat acasa. La fel si de revelion, eram cu masina si trebuia sa ma intorc acasa dimineata, deci in afara de o gura de sampanie la miezul noptii, am devenit prietena cea mai buna a apei. Si stiti ce e minunat? ca o data ce am reusit sa renunt la convingerea asta care ma limita, chiar nu am mai simtit deloc nevoia sa gust alcool. Prin urmare, anul acesta mi-am propus sa fie „anul fara alcool” – si desi stiu ca unii oameni vor fi socati si nu vor intelege (au harti diferite, nu?) mie chiar imi e usor sa ma tin de rezolutie si nu am nici o problema sa stau langa cineva care gusta alcool


🗺 In carantina m-a ajutat foarte mult „harta nu e teritoriul” ca sa raman cu picioarele pe pamant si chiar daca poate mie imi era bine, sa ii inteleg pe oamenii carora le e greu (sau invers), daca trebuie sa stea acasa cu 2-3 copii si sa se si ocupe de ei in timp ce au si munca. Pentru covid, „harta nu e teritoriul” inseamna ca putem avea perceptii diferite si totusi sa avem fiecare dreptatea noastra si sa ne respectam parerile, chiar daca pentru unii e usor, in mod cert pentru altii poate fi greu.


🗺 Dupa cum ziceam, si eu inca lucrez la asta, inca mai am harti pe care nu le pot intelege, chiar de la oameni apropiati si dragi si asta ma frustreaza uneori. Chiar daca nu pot inca sa pun punctul pe i, stiu ca e ceva acolo ce vedem diferit si sper sa aflu la un moment dat.


🗺 Am sa va las cu o vorba de-a lui Ford (ala cu masinile), pe care mi-o amintesc destul de des in ultima vreme: „Fie ca tu crezi ca poti, fie ca tu crezi ca nu poti, ai dreptate” – si asa e. Daca tu crezi ca poti face ceva, vei face pasi pentru a realiza acel lucru si il vei indeplini. Iar daca tu crezi ca nu poti, nici nu o sa incerci, prin urmare, sigur nu o sa il faci. Asadar, ceea ce un om crede si ceea ce isi spune lui insusi, aceea devine realitatea lui. Voi ce ati vrea sa va ziceti mai des?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.