Jurnal de Recunoștință – ziua 7

Ziua 7 de Recunoștință – #LoculTauRezervatDinSufletulMeu – azi este despre „coincidente” si conexiunile dintre noi toti (adica sincronicitate)

💗 Termenul de „sincronicitate” il foloseste si Jung pentru a explica niste „coincidente cu sens” pe care le traim noi, oamenii. Si daca pentru unii sunt doar coincidente, eu cred puternic ca nimic nu se intampla degeaba. Cred ca fiecare experienta si fiecare om pe care l-am intalnit si cu care am interactionat la un moment dat a avut un rost pentru care l-am intalnit si astfel un impact asupra noastra. Si culmea este, ca desi momentan sincronicitatea nu este ceva definit stiintific, ci mai degraba intra in categoria „al saselea simt”, toti l-am trait in viata noastra cel putin o data – poate i-am zis „telepatie” cand visam sau ne gandeam la cineva si in decursul zilei, acea persoana ne cauta „din senin”. Mai mult, cred si sper ca in viitor, fizica cuantica sa vina si cu o explicatie stiintifica pentru aceste „telepatii”, care poate sunt foarte normale intr-o alta dimensiune, in care timpul si spatiul au cu totul alte valente.

💗 Pana atunci, o sa-mi pun un pic ratiunea pe pauza – ea vrea sa inteleaga tot in detaliu si acesta e un lucru bun in multe contexte, dar este si un lucru mai putin bun in alte contexte. Pana la urma mintea este un instrument foarte util, un muschi pe care il putem antrena si sa ne ajute in multe situatii. Dar in egala masura, eu, o fiinta rationala prin meseria si educatia mea, am invatat ca o calitate foarte de folos pentru mine, este sa stiu si cand sa dau volumul la „vocea mintii” mai incet sau chiar sa o opresc. Pentru ca se intampla o minune atunci cand nu mai dai apa la moara unor ganduri care nu te ajuta, ci doar iti amplifica o stare (poate nu neaparat buna) pe care o ai – in loc de a alimenta gandurile, doar iei aminte de ele si le lasi sa treaca asa pe langa tine (da, stiu, suna a meditatie – nu am sa ma consider experta in meditatie si nici in „linistirea gandurilor”, ci e ceva ce invat si eu in aceste vremuri. Uneori iese, alteori nu, dar pana la urma nici mersul pe 2 picioare n-a fost un succes din prima, nu?). Ei bine, minunea care se intampla cand putem da volumul mai incet la ganduri, este ca se face liniste si poti sa „receptionezi” si alte elemente, care poate pana atunci nici nu le-ai sesizat. De exemplu, putem da volumul mai tare la ce simtim. Si aici poate e un subiect sensibil pentru unii, care prefera sa fuga de sentimente si de simtiri. N-am sa va judec, am fost si eu acolo, stiu ca nu e usor si nici placut cand sunt destule sentimente mai putin placute, dar eu mereu zic ca cine joaca poate sa piarda, dar cine nu joaca, sigur nu poate nici sa castige. Si sunt convinsa ca fiecare are si sentimente placute in el si asa cum poate alege sa dea volumul mai incet la ganduri, poate alege si la ce sentimente sa dea volumul mai tare.

💗 In linistea pe care o castigam cu mai putina „baraiala” de la ganduri, se intampla lucruri magice. Reusim sa gasim solutii la probleme care poate ne macinau de ceva vreme – ia ziceti, sincer, cate idei bune nu v-au venit in timp ce faceati dus sau va plimbati prin natura? Toti am avut cel putin o astfel de „revelatie”. In linistea asta, uneori reusim, intr-un mod inexplicabil sa ne „conectam” la alte laturi ale noastre, la sufletul nostru, la copilul din noi, la inima care mai vrea sa zica si ea ceva, la oameni si locuri indepartate. Ei bine, eu am avut multe momente in aceasta saptamana in care, in aceasta liniste, mi-au trecut prin minte imaginile unor oameni si in decurs de maxim 2 zile, acele persoane mi-au scris (desi nu erau taguite in postarile mele, unele nici macar nu au facebook).

💗 Hai sa va dau cateva exemple: intr-o dimineata, in timp ce faceam dus, ma gandeam la postarea cu greutatea, si ma intrebam ce sa scriu si ce poze as putea pune. Brusc, mi-a trecut prin minte poza cu Dumitrita Ghenciu si Simona Turcu, de la un curs de croitorie, de anul trecut, poza pe care am si lasat-o in colaj. La jumatate de ora mai tarziu, dupa ce am si mancat, vad un mesaj de la Dumi, pe acelasi grup de croitorie, pe care nu a mai scris nimeni nimic de luni de zile. La fel, in ziua in care ma pregateam sa postez despre pian, si scrisesem intr-un document numele persoanelor despre care voiam sa scriu, una dintre prietenele din acea lista mi-a scris.

💗 In alta zi, vorbeam cu o prietena care nu are Facebook, asa, chestii pe care le vorbesc deobicei fetele intre ele (ca multi baieti ma intreaba ce subiecte de discutie avem noi, cand povestim „ca intre fete”) – ei bine, in acest caz eu ii povesteam ca momentan citesc 2 carti care nu au legatura una cu cealalta (una este despre hipnoza si alta este „puterea prezentului”), si ele spun cam acelasi lucru, despre conexiunile profunde dintre oameni si sinele adevarat al fiecarui om. Ea, care cu 10 minute mai devreme imi spusese ca profita de perioada asta pentru a redescoperi pasiunea pentru fizica cuantica, ma intreaba daca am auzit de „quantum entanglement”. Evident ca inca nu auzisem, dar mi-a explicat: „daca 2 electoni au fost la un moment dat pusi impreuna, poti sa iei unul sa il tii cu tine, si pe celalalt sa il trimiti oricat de departe, chiar si pe luna, ca tot daca unul isi modifica proprietatea, si-o va modifica si celalt”. Si stiti care este coincidenta cea mai mare? Exact aceasta fraza o citisem intr-una din cele doua carti, cu o zi inainte. Aceeasi carte pe care ea inca nu a citit-o, pentru ca a lasat-o la munca, pe birou, acum cateva saptamani. Interesant, nu?

💗 Ultimul exemplu pe care vi-l mai dau este de azi. Am si eu „placerea mea nevinovata” – si anume ca la 2 saptamani ma revad cu un amic foarte drag. Gasim ceva de cumparat, ca sa bifez punctul doi din declaratie si trag o fuga pe la el. Cu masti, ochelari si manusi dam un noroc ca-ntre programatori si apoi stam 10 minute la povesti, asa, la 2 metri distanta si ne bucuram ca am interactionat cu alta fiinta umana. Si azi, cand sa ies din casa, pentru ca vazusem ca e cald afara, am avut asa un moment in care mi-a venit sa iau o rochita galbena pe mine. E o rochita subtire, de vara, dar parca ma chema, cumva. Am luat-o pe mine, dar mintea mea mi-a zis: „Tu, nadia, dar inca nu e vara, daca racesti? Lasa acuma, ia alta rochita si data viitoare o iei pe asta”. Am zis ca no, are dreptate ratiunea, asa ca am schimbat rochita. Si cand sa ies din casa, iar imi vine acea rochita in minte. Evident, nu m-am putut abtine, m-am descaltat si am luat rochita galbena pe mine. Am ajuns la destinatie si ghici ce, am primit niste floricele galbene (cele din imagine) – nu stiu cine si ce, dar azi galbenul a vrut sa-mi transmita ceva. Si ma bucur ca am fost pe frecventa si am auzit.

💗 O sa inchei aceasta postare lunga multumindu-va tuturor celor care in aceasta saptamana ati citit si ati urmarit scrierile mele cu rabdare si deschidere. Sincer, nu ma asteptam sa aiba impact atat de mare si sa primesc asa de multe mesaje frumoase (si publice si in privat). Vreau sa va multumesc ca existati si ca va cunosc si va asigur ca fiecare dintre voi m-a influentat intr-un fel sau altul. Cum zicea si prietena mea cu fizica cuantica, suntem conectati unii la altii, chiar daca acum suntem la distanta, pentru simplul motiv ca la un moment dat am fost pusi si impreuna. Am ajuns, mai ales in aceasta perioada, sa vad cum distanta poate fi abolita destul de mult, prin puterea unor conexiuni. Am vazut cum ne regasim unii in altii si astfel suntem unii parte din ceilalti. Si eu sunt parte din voi si voi sunteti parte din mine. Prin urmare, toate acele lucruri frumoase pe care le-ati vazut in postarile mele, le aveti si voi in voi. Cum zice americanul „it takes one to know one” – prin urmare, daca ati admirat ceva la mine aceste zile, cautati acel lucru si la voi, pentru ca sigur se afla acolo. Dati-i doar aripi sa iasa la suprafata un pic mai mult 😉

💗 Va las cu o melodie, care la fel, mi-a venit azi in minte, in timp ce faceam dus (da, stiu, pentru mine apa este o sursa fascinanta de inspiratie si de „volum dat mai incet la minte”). Nu stiu pentru cine ar trebui sa fie aceasta dedicatie, dar am simtit ca ar trebui sa o postez aici, azi (desi nu e la reverede, pt ca sunt abia la jumtatea acestui jurnal). Sa fie de folos pentru cine o fi!

„Iar un colt din viata mea
A-ndraznit sa va infrunte
Sa va stearga de-ar putea
Noua cuta de pe frunte

Am cantat mai rau, mai bine
Ce-am in suflet si in gand
Vreau sa stiu ce e cu mine
Ce rost am pe-acest pamant

Printre stele cum se face
Ca intr-una ma invart
De ce berea imi mai place
Cine sunt si de ce cant

Sunt o umbra calatoare
Ca si Puck, ca Ariel
De-am adus vreo suparare,
Suparati-va nitel

Dar de-am reusit o clipa
Sa va fac sa mai visati
Dati-mi toti cate-o aripa
Si sa fim pe lume frati

Daca-ati fost atenti putin
Daca v-a facut placere
Eu sa spun atat mai tin:
Pe curand! La revedere!”

Si ramaneti pe frecventa, ne auzim zilele urmatoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.