Jurnal de Recunoștință – ziua 6

Ziua 6 de Recunoștință – #LoculTauRezervatDinSufletulMeu – azi este despre iubirea de sine si relatia speciala pe care am avut-o cu „colaceii” mei.

🙏 Mi-a luat mai bine de 10 ani si multe fluctuatii de greutate (si de freze, stiu, semanam uneori cu Einstein la cum imi statea parul) ca sa ajung azi intr-un echilibru si o intelegere macar un pic mai buna a acestui aspect al vietii mele.

🙏 As putea zice ca acum, in 2020, am revenit la greutatea pe care o aveam in 2009. Au fost 11 ani in care maximul de „acumulare” a fost de 25kg (prin anul de gratie 2013). Poate nu pare schimbarea asa de mare in ultimele doua poze, dar intre poza din 2019 si cea din 2020 e o diferenta de 12 kg. Tot atat ca intre cea din 2013 si 2019 🙂

🙏Provocarea mea pentru postarea de azi a fost sa gasesc niste poze cu mine, in acesti ani, pentru ca din cauza greutatii pe care o aveam, evitam destul de mult sa apar prin poze. Aveam si eu complexele mele (si poate o parte inca le mai am, pana la urma fiecare mai avem demonii nostri inca „in lucru”).

🙏 Schimbarea majora datorita careia am reusit sa dau cele 12 kg in ultimele 3 luni (inclusiv acum, in perioada de carantina am -2kg la activ) a venit la inceputul anului. Eram la un curs de NLP intr-un weekend si a trebuit sa ne dam intre noi feedback, fiecare sa scrie pe cate o hartiuta pt fiecare participant, cate 3 lucruri pe care le apreciaza la el/ea si 3 lucruri crede ca ar putea fi imbunatatite la el/ea. Am luat plicul cu feedback-ul si inainte de a-l citi, Mihai Vasilescu ne-a zis ca orice citim, poate fi si despre noi, dar cel mai probabil este si despre cei care au scris. Asadar, am inceput sa citesc foile pentru mine, sceptica si curioasa in acelasi timp. Si din acela 10+ foi, mi-au sarit in ochi 2 dintre ele care ziceau ca „daca te-ai iubi mai mult, ai atrage si mai multa iubire in viata ta” (nu stiu nici pana in ziua de azi cine le-a scris, dar le multumesc din suflet. Chiar va multumesc mult de tot tuturor, nu doar celor care au scris acest aspect, oameni minunati ce sunteti). Undeva acest feedback a atins o coarda sensibila din mine, dar mi-am zis eu mie „Nadia, dar tu te iubesti, nu stiu ei sa vada, nu te cunosc suficient de bine. Comparativ cu alti oamenii, tu ai o doza ok de respect de sine, iti pasa de tine, sigur te iubesti. Nu e despre tine acest feedback.”. Asadar am decis sa-l ignor.

🙏 Cateva ore mai tarziu, am avut de facut un exercitiu oarecum de meditatie, in care sa ne imaginam (e mai complex contextul, o sa-l simplific si banalizez acum, de dragul de a nu ma lungi foarte mult) – cert e ca la un moment dat trebuia sa imi imaginez ca as putea sa ies cumva din corpul meu fizic si sa fiu doar un observator al propriei mele persoane, ce as simti daca m-as vedea eu pe mine, prin ochii mei? Toate bune pana aici, am avut o oarecare bucurie si entuziasm sa ma privesc. Si apoi, am fost rugata sa imi imaginez ca ma privesc prin ochii unei persoane despre care stiu sigur ca ma iubeste. Si in acel moment s-a scurt-circuitat ceva in mine. In acel moment m-a palit diferenta de atitudine si bucurie si caldura si entuziasmul si ce mai vreti voi, intre cum m-am vazut eu pe mine si cum m-ar vedea cineva care ma iubeste. In acel moment n-am mai putut sa ma mint, am stiut ca intr-adevar, acele 2 persoane au vazut ceva in mine si ca nu ma iubesc suficient de mult.

🙏 Am ajuns acasa si vreo 20 de minute am privit in gol. Realmente am privit in gol si nu stiam ce sa fac. Simteam ca vreau sa fac ceva, ca ar trebui sa fac ceva, dar nu stiam ce. Asa ca m-am gandit ce mi-as zice eu mie, daca in loc de mine, as vorbi cu prietena care imi e draga si care are probleme de sanatate, o operatie de tiroida si una de hernie de disc la activ, uneori dureri de spate si exces de greutate. Ce i-as zice? Si evident, as zice cat de importanta e sanatatea si as incuraja-o sa faca incet incet eforturi pentru a mai slabi, pentru ca spatele ei are nevoie de asta, pentru ca organismul ei are nevoie de asta. Asadar, din acea zi, 13 ianuarie, am decis sa imi fiu si eu prietena cu adevarat. Am coborat jos, la magazin, si am luat legume si fructe. Era nevoie de o detoxifiere, asa cum facusem cu 6-7 ani in urma. Apoi m-am intors acasa, mi-am oprit telefonul, laptopul, am stins luminile si am aprins o lumanare parfumata. Am luat un caiet si un pix si am inceput sa-mi scriu. Eu mie, mi-am scris vreo 20 de pagini, in 2 ore, poate prima mea discutie cu adevarat sincera cu mine pe care am avut-o de ani de zile. Inca nu stiu nici pana in ziua de azi care e checklist-ul complet pentru „a ma iubi eu pe mine insami”, dar am identificat cateva lucruri acolo si stiu sigur ca alte lucruri nu intrau in aceasta categorie. Deci mi-am promis sa le fac mai rar sau chiar deloc. Au urmat 3 saptamani in care am baut doar sucuri. Unii ar zice ca e extrem, dar va zic sincer, ca atat de bine m-am simtit si atat de bine mi-a prins si fizic si psihic. Apoi am trecut pe o dieta normala, pe care pot sa o tin in mod constant si ok, de 2 luni incoace si probabil si pentru restul vietii: 2-3 mese pe zi, cu gustari. Cat mai putin zahar si dulciuri, fara sucuri din comert, fara alcool si cat mai putina paine din comert. Foarte rar pizza sau burgeri (doar la ocazii speciale, daca chiar e). Si cel mai important: mic dejun obligatoriu, pranz preferabil gatit de mine si ultima masa de seara la ora 18. Si daca chiar mi-o fi foame, dupa ora asta, un ceai sau un fruct.

🙏 Azi am avut o discutie interesanta cu colegil mei despre convingeri si valori. Si privind inapoi, pot zice ca aceasta schimbare a fost posibila la mine pentru ca mi-am schimbat o convingere pe care o aveam, legata de mancare si de corpul meu. M-am decis ca in loc de „tre sa mananc ceva, lasa ca merge si o comanda de pizza cand sunt in graba” (si hai sa fim seriosi, aproape mereu suntem in graba), sa o inlocuiesc cu „imi pasa de mine si de corpul meu, la fel de mult cum imi pasa de sufletul meu. Prin urmare, voi avea grija ce si cand mananc.” Astfel, stiind ca orice mananc, ajunge in organismul meu si pentru ca vreau sa ma iubesc si sa ma respect, ar trebui sa ii dau organismului meu acea hrana care sa reflecte acest respect si aceasta iubire, nu-i asa?

🙏 Sunteti multi oameni carora ar trebui sa le multumesc pentru aceasta schimbare si daca cumva uit, va rog sa ma iertati, nu e cu rea intentie. Sunt oameni care ma sunau in fiecare saptamana in prezent (si acum multi ani) sa ma intrebe cum merge cu dieta – Razvi, Claudia, Andrei cel fara de Facebook. La fel, am si multi oameni care m-au inspirat prin povestile lor personale: Mircea, Bogdan, Dumi, Cipri. Si foarte foarte multi oameni care au observat diferenta si m-au incurajat in aceste luni (va stiti voi, sunteti multi) – am sa o amintesc pe Ani cu care m-am revazut azi, surprinzator si virtual (o sa va mai zic eu despre „coincidente” zilele urmatoare)

🙏 Am sa inchiei cu un citat din Nicolae Steinhardt, in care eu m-am regasit foarte mult si va recomand sa cititi tot fragmentul, daca aveti rabdare, eu pun doar cateva parti din el aici: https://sfintiiarhangheli.ro/nicolae-steinhardt-acum-stiu-am-aflat-si-eu

🙏 Va amintesc si voua cu ocazia asta, dar si mie, sa nu fac din acest castig un motiv de trufie, ca sa nu se intoarca impotriva mea, ci sa continui cu iubire si blandete sa ma privesc si pe mine (pentru ca mai am inca vreo 12kg de dat jos in urmatoarele luni) si pe altii care au kilograme in plus: „Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său… Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin… Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur… Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale… Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.