Jurnal de Recunoștință – Ziua 4

Azi este despre pian și oamenii datorită cărora am ajuns să fiu mai mult decât o „pianistă” la tastatură – #LoculTauRezervatDinSufletulMeu

🎹 Cred ca toata povestea cu pianul a inceput cu adevarat in septembrie 2018 si pentru asta ar trebui sa ii multumesc lui Dan, pentru ca mi-a propus o delegatie de 3 saptamani in Paris. A fost o perioada cu multe provocari profesionale si personale, fiind departe de prieteni si de activitatile mele de zi cu zi din Brasov (acum ca ma gandesc era un fel de antrenament pt carantina de acum 😂). Si nu stiu cum s-a intamplat si cine a facut rezervarea (multumesc, by the way), dar in ambele apartamente in care am stat, am avut pian. Asadar, veneam seara acasa, dupa mai bine de o ora de schimbat tren si metrou si dupa ce faceam o scurta o plimbare pe strazile Parisului, reveneam in casa si ma asezam la pian. Nu ca as fi stiut sa cant, dar cand vrei ceva, gasesti modalitati pentru a face acel lucru sa se intample, asa ca mi-am gasit o aplicatie pe telefon (SimplyPiano) care avea o luna de trial (exact cat aveam nevoie) si am inceput sa fac exercitiile de acolo si sa invat si eu macar unde este „do”-ul pe claviatura. Darius m-a suportat cu pianul meu in toata perioada asta, iar cand s-a alaturat si Claudiu in delegatie, ne-a incantat si el cu cateva melodii pe care le stia la pian. Imi amintesc ca am plecat in ultima dimineata, luandu-mi ramas bun de la pian si multumindu-i pentru toate serile si diminetile in care mi-a incarcat bateriile si mi-a adus pace si caldura in suflet

🎹 Intoarsa in tara, mi-am propus ca in 2019 sa imi gasesc un profesor de pian, pentru ca deja devenea complicat cand trebuia sa cant si cu mana stanga. Asadar, Ina mi-a recomandat-o pe profesoara cu care a facut pian si baiatul ei si uite asa am dat de Irina Iftene, o femeie minunata, care parca respira muzica, cantand si la pian, si la vioara si din voce. Prin felul ei bland, calm si rabdator, mi-a dat incredere in mine sa imi depasesc limitele si la pian, dar si cu vocea. Si in aceasta perioada de izolare, inca continuam sa ne auzim si sa imi dea indicatii despre cum as putea sa imi imbunatatesc melodiile cantate si ii multumesc mult pentru asta.

🎹 Asadar, dupa cateva lectii de pian mi-am dat seama ca as vrea sa pot canta si acasa, cand simt ca am starea sau nevoia si ca o data pe saptamana, la un pian „de imprumut”, e putin pentru a avea niste rezultate mai bune. Asadar, am strans niste banuti si mi-am comandat niste „clape”, ca sa am acasa. S-a nimerit sa vina tata in acea seara la mine si m-a ajutat sa il asamblez. S-a tot plimbat pianul din living in dormitor si acum e din nou in living, in functie de cum si unde aveam chef sa cant mai mult la el.

🎹 Evident, am avut si prieteni care m-au incurajat sa cant si m-au ascultat cu curiozitate si drag cand reuseam si eu sa leg cateva note care sunau a ceva cunoscut. Si iar, le voi multumi prietenilor cantaciosi, in special lui Andrei (tot cel fara facebook, dar stie el ca ii multumesc) si lui Andrei C. (care se apucase si el de pian si imi mai trimitea ce invata el. M-a motivat si m-a ambitionat, cumva imi doream sa pot canta si eu ca el) si nu in ultimul rand, Adelei, care intr-o seara, anul trecut, a venit pe la mine in vizita. Noi ne stim din liceu si o vreme am pierdut legatura, iar anul trecut ne-am regasit din nou, prin niste prietene comune. Si am stat noi intr-o seara la o poveste asa, ca intre fete, la un pahar de vin si la un moment dat ne-am asezat amandoua la pian, pe cate un scaun fiecare si cu cele 4 manute ale noastre am improvizat ceva. Nu stiu nici pana in ziua de azi exact ce si cum (poate ea stie mai bine, ca se pricepe mai bine decat mine si la teorie muzicala), dar ce stiu e ca parca am intrat intr-o transa, intr-o conexiune extraordinar de profunda cu sunetele pianului, in care parca ne „acordasem” si ne intuiam foarte bine muzical. Si asa, am stat noi gagicile pana la 4 dimineata, cantand la chitara, pian si din voce. Si ma bucur ca am pereti buni si vecini de treaba. Si mi-am propus in acel moment sa mai reusesc sa am acea stare extraordinara cand cant, si evident, fara a fi nevoie de alcool.

🎹 Tin sa le multumesc lui Andrei cel fara Facebook, Marian si Andreea, si parintilor mei, care anul trecut, inainte de Craciun au venit sa ma asculte la recitalul pe care l-am avut impreuna cu ceilalti studenti ai Irinei, la opera. Si vreau sa va zic ca desi eram printre putinii adulti de pe acolo si desi tin cursuri in fata a zeci de oameni, am avut niste emotii fabuloase. Pianul mi-a amintit cum e sa ai emotii cand esti in fata unei multimi, cum e sa iti tremure mainile si vocea si cat de important e sa iti infrangi temerile irationale, sa recapeti increderea tin tine si sa te lasi cuprins de muzica si emotiile pozitive si doar sa canti.

🎹 La insistentele lui Ionut (cu care sper sa facem o colaborare muzicala dupa carantina) am cochetat cu ideea de a canta la evenimentul intern de colinde, insa de fiecare data cand exersam acasa si porneam orice fel de inregistrare, fie ea si doar audio, era ceva din mine care se speria si se inhiba si nu mai suna asa cum stiam ca pot canta. Am incercat sa le cant si Andreei, Narcisei si Andreei, cand ne-am intalnit la o „sezatoare” la mine, dar tot asa, am simtit ca emotiile sunt prea puternice. Asadar, am renuntat la idee, simtind ca e un pas inca prea mare pentru mine, sa cant in fata tuturor colegilor, dar mi-am propus sa fac ceva in aceasta privinta, ca anul viitor sa pot canta de Craciun. Si iata, ca a fost carantina ocazia perfecta sa ajung sa cant mai fara griji, si chiar si atunci cand se inregistreaza. Asa ca va impartasesc o melodie foarte draga mie (melodia nu imi apartine, este a lui Marius Dascau si acordurile mi le-a scos la un moment dat Vali pentru chitara)

🎹 Zilele acestea de carantina pianul mi-a fost poate cel mai frumos refugiu. Am ras cu hotote in unele zile si in alte zile mi-am plans dorul de oameni si de natura, gadilandu-i si mangaindu-i clapele. M-am trezit de cateva ori in acea transa de care va ziceam, in care cantam din inertie, si parca simteam cum acele note ma curpind si ma imbratiseaza si rezoneaza cu fiecare celula din mine la aceeasi frecventa. Am avut cateva seri in care efectiv am pierdut notiunea timpului si m-am trezit ca se face ora 2 noaptea si eu exersez. Si ce magic este sa nu mai conteze nimic decat un sunet armonios 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.