Jurnal de Recunoștință – Ziua 3

Azi este despre chitara si oamenii datorita carora cant la chitara

🎸 Nu am pretentia ca sunt experta, asa ca aveti ingaduinta, zangan si eu la chitara, si asa din putinul experientei mele, incerc sa cant din suflet.

🎸 Primul om caruia ar trebui sa-i multumesc in aceasta calatorie a chitarii este Mihai, unchiutul meu drag, la a carui chitara am cantat primele acorduri. Era o chitara romaneasca Hora, cam de-o seama cu mine, careia i-am spus „Antonio”

🎸 Desi nu stiu exact cum a ajuns acea chitara in posesia mea, cert e ca primele acorduri le-am invatat in anul 1 de facultate, cand Radu m-a invatat primele acorduri si o melodie: rapa. Cine e folkist, stie melodie, e o clasica. Probabil ar trebui sa le fiu recunoscatoare si profesorilor care au facut cateva luni de greva atunci. O parte inca veneau la scoala, asadar veneam si noi si aveam pauze de cate 2-3 ore intre cursuri, nu mergeam acasa, ci veneam cu chitarile dupa noi, gaseam cate o sala libera si cantam acolo. Imi amintesc va visam ca intr-o zi sa facem un duet pe Dust in the wind. Inca nu am apucat, dar nu e niciodata prea tarziu 🙂

🎸 Oricine a inceput sa cante la chitara stie ca inceputurile sunt anevoioase. Imi amintesc cum ai mei veneau discret si imi inchideau usa de la camera. Aceeasi usa, pe care apoi, dupa cateva luni, o deschideau, cand incepuse sa sune a ceva. Erau si ei obositi, aveau nevoie de liniste sau macar ceva placut pentru urechi.

🎸 Evident, din voce nu am cantat, aproape 14 ani de zile de cand am pus mana pe chitara. Pentru ca am tot crezut ca nu am voce. Asadar, le multumesc tuturor celor care pe parcursul acestor ani au fost „vocea mea”, alaturi de chitara: Dana, Vali si Claudia. Pe Dana am invatat-o si primele acorduri si cred ca si elevii ei se bucura de acest lucru, pentru ca e o profa de engleza inedita

🎸 Am avut mare noroc cu colegii de facultate, pentru ca ne-am facut o mica gasca de cantaciosi si in pauzele dintre cursuri veneam cu chitara si mai cantam. Nu aveam aparat de acordat ca acum, ca sa il prind pe chitara si sa imi zica nota pe baza de vibratie. Aparatul de acordat de atunci auzea toate sunetele ambientale si totusi, si asa, un amfiteatru intreg incerca sa faca liniste, ca sa ma lase sa imi acordez chitara. Le multumesc tuturor acestor oameni faini, colegi si profesori – pentru ca unii dintre profesorii mai artisti ne incuraja sa cantam, ba chiar mai in gluma ne-a zis ca ne umple amfiteatru cu participanti, doar sa vrem noi sa cantam

🎸 Le multumesc si tuturor prietenilor, care desi stiau si ei ca nu e cel mai armonios sunet, m-au suportat si incurajat sa cant la un foc de tabara sau in sufrageriile noastre, cand ne adunam si cantam folk. Si evident, le multumesc celor care mi-au sadit flacara folkului in suflet, din liceu si pana in ziua de azi – Dan si Buru si toata gashca de coioti si prietenii din liceu

🎸 Din primul salariu mi-am luat o chitara, cea la care cand si acum. Are aproape 13 ani si il cheama Rafael Popescu (sursa de inspiratie a fost unul din profesorii mei cei mai dragi din facultate – domnul Sasu, care mereu ne dadea exemple cu acest nume atat de paradoxal). Si ii multumesc si lui Radu Corbos – care m-a invatat cateva notiuni de teorie muzicala si exercitii pentru mainile mele mici, ca sa pot prinde acordurile cu barre mai bine

🎸 Imi pare rau ca nu le-am cantat si colegilor de la fostul loc de munca, timp de 10 ani, pentru ca inca nu aveam incredere in mine sa cant din voce, desi Roci mereu ma intreba cand le cant si lor. Dar promit ca dupa carantina, daca mai vreti sa ma ascultati, facem o cantare impreuna

🎸 Multi ani n-am mai cantat, mai ales dupa ce am pierdut un pic legatura cu mare parte din colegii de facultate, dar am descoperit o voce in prietena mea cea mai buna, Claudia, si ii multumesc mult de tot ca nu m-a lasat sa imi vand chitara, intr-un moment de nebunie si as putea zice ego maxim de-al meu. Ar fi fost pacat.

🎸 De vreo 3-4 ani, am inceput sa mai facem reuniuni cu colegii din facultate si prietenii nostri muntzomani – asadar, cu sprijinul lui Florin, un impatimit al muntelui si al lui Vali, am inceput sa „inchiriem” o camera la ceainaria Ceai et caetera si apoi, dupa ce s-a inchis, la un bar si ne adunam cu colegii de facultate si alti prieteni sa cantam impreuna. Evident, am racolat si alte voci si ne-am variat repertoriul.

🎸 In ultimii ani, m-am gasit inconjurata si la munca de muzicieni si chitaristi, o mana de oameni faini de la Pentalog (+ prieteni de-ai lor) carora le place si muntele si chitara si cu care la cateva luni ne mai vedem pentru o chitareala. Datorita lor, si in special lui Andrei (care nu are facebook, dar ii amintesc de fiecare data cand am ocazia) am inceput sa prind curaj sa cant si din voce. Si asa, timida, alaturi de ei si apoi singurica, am cantat la unul din evenimentele noastre interne. Va multumesc ca ati crezut in mine si atunci cand eu nu am crezut suficient in puterile mele – Moni, Miru, Cristina, Narci, Gorg, George, Simo, Adi, Dumi, Razvan, Andreea, Ovidiu, Vero si Cati (sper ca n-am uitat pe nimeni, sunteti multi)

🎸 Le multumesc si prietenilor din liceu, in special Claudie si lui Ionut, alaturi de care am inceput sa cant si cand mergem cu rulota, impreuna cu copilasii lor care ghici ce, si-au dorit de la Mos Craciun? O chitara 🙂

🎸 Si nu in ultimul rand, le sunt recunoscatoare tuturor chitaristilor si cantaretilor folk pe care ii aud cu drag si i-am cunoscut in ultimii ani –  Magda PuskasRares SuciuIulia CaraimanPiticu Piti si Titus Constantin si minunatelor prietene cu care am mers la aceste concerte, adica Roxana si Madalina

🎸 Si daca am uitat pe cineva, imi cer scuze, este greu sa cuprinzi 14 ani intr-o singura postare, dar sigur si datorita voua, cant la chitara si prin aceasta, aveti un loc rezervat in sufletul meu. Muzica uneste oamenii, la distanta si intr-un mod foarte profund, dincolo de ratiune si cuvinte, prin emotie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.